A trebuit sa treaca timp, cam 40de ani, pentru ca sa simt, iarasi, pe Muscele, acea respiratie pretioasa care are, in plus fata de una banala, senzatia ca respir ceva ce mi apartine.
A trebuit sa treaca timp pretios peste mine, dar sentimentul ca sint, la rindul meu, respirat este, pentru mine, un sentiment coplesitor.
Ma simt una cu paminturile pe care m am nascut.
Cu toate ca, in timpul pretios despre care vorbeam, am murit, ma prind, astazi, in orice intrecere care are capacitatea sa masoare dragostea de tara, dragostea de neam.
Dincolo de orice dubiu, eu si neamul meu avem aceeasi Radacina.
Astazi ma simt batrin. Tare batrin.
Astazi ma simt incoruptibil.
Greu cuvint, dincolo de orice masura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu