virtualul e o simpla gogoasa cauza-efect care, de fapt, nu se naste niciodata. e o ciudatenie, dar nu a naturii. e construita omeneste, cu bun-simt, nu ca o banca-n parc, cind n-ai parc, ci ca o banca-n inima, cind n-ai inima. virtualul poarta emotii dar nici nu le cunoaste, nici nu le recunoaste. doar naste dependenta. daca vrei sa-i iei, virtualului, banca din inima pe care n-o ai, si sa-i faci loc in parcul care tocmai a aparut, ea refuza transferul. refuza din definitie! daca n-ar refuza, s-ar nega pe sine ! atunci cind virtualul isi revendica dreptul la viata, o face pentru ca simte ca poate. suge viata din real cu scopul, declarat zimbind: hranitul propriei vieti.
virtuala, dar viata. seaca, dar viata.
acum hai sa desavirsim virtualul. il apucam, ca sa-l desavirsim, ca pe-o oglinda ce e, de nimicul ce e, si il desavirsim. o sa mi ia ceva timp, de fapt tot!, ca de desavirsit chiar Infinitul este!
ma p.i.s. pe virtual.
asta daca nu aleg sa-l folosesc pe post de haturi pentru banci aninate prin inimi care nu sint, in realitati care sint, deci care pot fi si controlate prin haturile alea.
virtualul este momeala cu care lumea mare e dresata, zimbind. ca si virtualul zambeste, nu numai lumea mare, din ce in ce mai mica, buna de ncaput intr-un vis. perpetuu. vesnic.
Rosu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu