miercuri, 4 iulie 2018

Nu înjuraţi căci zadarnic e totul

Nu înjuraţi căci zadarnic e totul - Serghei Esenin

Nu înjuraţi căci zadarnic e totul,
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.

Nu iubesc nici oraşul, nici satul - 
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Şi mă duc vagabond printre stepe.

Voi uita şi de cărţi, de poeme,
Şi cu traista în spate umbla-voi hai-hui - 
Căci beţivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.

Voi puţi a ridiche şi ceapă - 
Şi voi face pe prostul într-una
Şi cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii şi luna.

Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta - 
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viaţa mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu